ENTRE LES MURS (2008, Laurent Cantet)

Portret de grup cu profesor

Noi crezum, voi crezeati, ei crezesc. „Spiritual”, adica ce vrea sa zica? Si „inselator”? „Austriac”, c’est quoi? Subjonctiv imperfect? Trebuie sa fii nebun, burghez sau homosexual ca sa il folosesti in exprimarea libera.

Clasa a 8-a, ora de franceza. Profesorul le cere elevilor sa redacteze un autoportret. Asta inseamna sa scrie cate ceva despre cine sunt ei, ce le place si ce nu le place sa faca. Pretext pentru instigare la exprimare. Oare sa fie ceva in neregula cand o eleva de 14 ani se descrie astfel: „Ma numesc Esmeralda Ouertani. Vreau sa devin politista sau rap-erita. Imi place sa mananc, sa dorm si sa o ard cu tovarasii mei din cartier”?

Profesorul de franceza nu e foarte uimit. Pare mai degraba resemnat sa asculte cu rabdare lucruri de genul asta. Sau sa faca fata supararii inexplicabile a unei eleve care decide sa nu mai vorbeasca cu el datorita faptului ca i se cere sa citeasca un text cu voce tare, sustinand ca profesorul are ceva cu ea, ca „doar mai sunt si alti copii in clasa”. Sau sa fie amenintat si imbrancit de alt elev. Cand toate tacticile sale de profesor esueaza, singura „arma” care ii ramane este omenescul interes pentru cunoasterea celuilalt. Asa ca isi provoaca elevii  – deja cauze pierdute in ochii majoritatii si, mai grav, in proprii lor ochi – sa se exprime. Interesul lui e sincer, numai ca nu are cum sa o dovedeasca. Nimeni nu il crede.

Paris, banlieue. Imigranti de diferite nationalitati si religii. Unii locuiesc ilegal in tara asa ca se poate intampla oricand sa li se intenteze proces de expulzare. Altii nici macar nu stiu sa vorbeasca franceza, printre acestia – si francezi nativi. „Ma numesc Carl . Imi place sa joc fotbal si sa fac nopti albe. Nu-mi plac oamenii ingamfati sau politicienii. Nu-mi place sa-l vizitez pe fratele meu in inchisoare.”

Ce faci cand un elev e inabordabil, cand nu raspunde nici la penalizari, nici la incurajari, nefiind decat o amenintare pentru ceilalti colegi? Incerci sa gasesti o explicatie pentru inexplicabil, dai vina pe cineva sau pe ceva? Tolerezi pana cand rabufnesti de indignare? Sau incerci sa scoti ce poate fi mai bun din ce e mai rau? Chiar daca asta nu inseamna nimc altceva decat o urma palida de speranta.

„Entre les murs” este jurnalul unui an scolar „povestit” din perspectiva unui profesor de franceza la un liceu problematic dintr-un cartier problematic al Parisului. Actorul ce interpreteaza rolul profesorului din film este Francois Begaudeau. Francois nu e actor profesionist, e in schimb romancier, jurnalist, critic de film pentru editia franceza a publicatiei Playboy, comentator sportiv si fost vocalist intr-o trupa punk. Intamplarile din film sunt in mare ale lui proprii, iar scenariul filmului, la scrierea caruia a participat adapteaza intamplari reale relatate in romanul omonim scris de el. Francois interpreteaza personajul cu o sinceritate dezarmanta. Dar la fel fac si copiii. Si el si ei sunt la primul rol din viata lor.

Filmul reuseste sa ridice semne de intrebare cu privire la educatie, societatea care isi pierde valorile, viitorul copiilor intr-o astfel de societate, integrare, toleranta, limbaj si vorbire ca elemente cheie ale culturii unei societati, toate astea privind rareori in afara celor patru pereti ai salii de clasa. Ceea ce face este sa provoace reflectii asupra generalului pornind de la o analiza a particularului, una  nedemonstrativa insa, in care nu exista vinovati pusi la colt si in care fiecare e vinovat fara nicio acuza.

„Entre les murs” e un film inegal ce propune fire narative pe care le lasa in aer, prezinta secvente ale caror cauzalitate sau finalitate nu iti sunt explicate si ridica asteptari pe care le ignora apoi. Numai ca este scris, jucat si regizat cu o sinceritate atat de brutala si este livrat cu atata naturalete incat, la final, nu retii niciunul dintre defecte.

Cel mai bun motiv pentru vizionarea unui film de doua ore umplute mai mult cu vorbarie decat actiune si fara un fir narativ solid, filmat aproape exclusiv intre patru pereti ai unei sali de clasa este faptul ca emotioneaza intr-o masura inexplicabila si aprinde speranta chiar si atunci cand tot ceea ce iti arata e descumpanire.

_________________________________________________________________________________________

“Entre les murs” a castigat Palme d’Or la editia din 2008 a festivalului de la Cannes.