THE TAKE (2004, Avi Lewis, Naomi Klein)

Occupy. Rezist. Produce.

Imagini de arhiva de pe la inceputul anilor 2000 o arata pe Naomi Klein intr-un interviu, in cadrul emisiunii britanice HardTalk. Naomi Klein devenise deja cunoscuta drept cea mai activa figura feminina a miscarii antiglobalizare, cartile ei „No Logo” si „The Shock Doctrine” fiind remarcate chiar si in Romania. Gazda „HardTalk” nu isi poate infrana atitudinea fata de autoare si o prezinta publicului prin intrebarea retorica: „In afara de proteste, ce mai stie sa faca?”. Nu o lasa sa termine nicio propozitie, in schimb o someaza agresiv sa ii sugereze alternative la cartelile, aceleasi dintotdeauna, impotriva globalizarii. Cativa ani mai tarziu, Naomi Klein realizeaza, impreuna cu jurnalistul canadian si sotul ei Avi Lewis, documentarul „The Take”. Filmul vine ca cel mai bun raspuns, si cel mai surprinzator, la intrebarea gazdei HardTalk.

Chiar asa. La inceput de secol XXI, ce mai are de oferit sau de promis miscarea de stanga si care mai poate fi alternativa la capitalism si globalizare?

2001. Economia Argentinei se prabuseste. Multe fabrici si uzine aflate in proprietatea statului au fost vandute si apoi declarate falimentare. Rata somajului atinge cote surprinzatoare. Bancile sunt inchise, parasite si acoperite in graffitti. Strazile din Buenos Aires misuna de piqueteros care urla impotriva politicii neoliberale a presedintelui Menem si a devotamentului cu care aplica masurile dictate de Fondul Monetar International. Sunt haituiti, batuti si impuscati de fortele armate.

Intr-o suburbie din Buenos Aires, 30 de muncitori ai fabricii Forja, declarata falimentara, refuza sa o paraseasca, disperati ca au ramas fara niciun venit cu care sa isi intretina familia. Urmand un model deja testat in Argentina, muncitorii vor sa preia controlul asupra fabricii, sa reporneasca masinile si sa guverneze ei insisi ceva ce le-a apartinut dintotdeauna lor, intr-un fel sau altul – fabrica in care au investit munca de-o viata, declarata acum neproductiva de catre proprietar, cu toate ca evident nu este.

Desi pare o lupta nerealista si anacronica, incercarea nu e absurda. In primul rand, pentru ca functionase in trecut. Fabrica de ceramica Zanon din Patagonia era productiva deja de doi ani  „under workers’ control”, fiind considerata initiatoarea miscarii “fabricilor recuperate”.

Numai ca pentru a castiga dreptul legitim de a reporni si conduce fabrica, muncitorii trebuie sa se adreseze in mod oficial exact acelora responsabili pentru ruina fabricii si, de fapt, a intregii tari – politicienii. Iar interesele politicienilor nu prea concid cu ale lor. De aici, lupta.

„The Take” e un documentar partinitor, fara pretentii de obiectivitate (si care, ca discurs filmic, ar fi putut sa beneficieze de pe urma unei inventivitati mai pronuntate) realizat de un grup de activisti antiglobalizare care stiau ce vor sa demonstreze prin filmul lor inainte de a trage primul cadru. Totusi, la finalul sau, iti e indiferent ca nu ai avut parte de obiectivitate sau de inventivitate. Ceea ce iti arata e pur si simpul surprinzator, indiferent in care tabara te aliniezi, pro-capitalism si globalizare sau anti. E un adevar care nu are cum sa te lase nepasator.

Nu stiu daca o sa fie multi care se vor emotiona vazand oameni in toata firea plangand din cauza disperarii si apoi din cauza fericirii. Ce e posibil sa emotioneze insa sunt imaginile care ii arata pe muncitorii din fabricile „ocupate” ajutandu-se unii pe altii pentru a supravietui sau pur si simplu pentru a face lucrurile sa mearga si impartind responsabilitatile si castigurile in mod egal (toti muncitorii din fabrica primesc acelasi salariu). Sau ideea macar ca modelul e viabil, amintind de teoria idealista care a esuat acum multa vreme si despre care nu prea crezi ca poate functiona.

Si daca ai incepe sa iei in serios sloganul „Power to the people”? Exercitiu de imaginatie.

____________________________________________________________________________________

“The Take” a facut parte din selectia oficiala in cadrul Bienalei de la Venetia din 2005 si a obtinut premiul juriului pentru cel mai bun documentar in cadrul American Film Institute’s Film Festival din Los Angeles.

“No Logo” si “The Shock Doctrine” sunt best-seller-uri traduse in 27 de limbi