THE YES MEN FIX THE WORLD (Bichlbaum, Bonanno, 2009)
Postat: September 29th, 2010 | Autor: Eliza Zdru | Categoria: doc | Trimite un comentariu »Inventar de câteva farse mici pentru repararea lumii

Cei doi activişti cunoscuţi sub numele de The Yes Men – Andy Bichlbaum şi Mike Bonanno – trebuie să fi enervat multă lume. Marile corporaţii pe care le-au înscenat nu au avut curajul să îi dea în judecată, probabil pentru că mutarea le-ar fi găurit şi mai mult imaginea. Au fost însă daţi în judecată de Camera de Comerţ a Statelor Unite pentru producţia „The Yes Men Fix the World” (2009), un film ce documentează câteva din festele puse la cale de cei doi. Filmul a deschis ieri, la MŢR, seria documentarelor propuse de către British Council în cadrul proiectului „British Documentary”, ce va aduce publicului bucureştean câte un documentar în fiecare luni, până la 20 decembrie, în sala Noul Cinematograf al Regizorului Român.
Rutina obişnuită a celor doi Yes Men constă în a folosi identităţi false şi a pretinde că sunt reprezentanţii unor corporaţii gen Exxon sau Halliburton, pentru a boicota aceste organizaţii colos, responsabile pentru varii calamităţi de proporţii. Una dintre cele mai reuşite, şi mai comice – pentru că cei doi sunt şi entertaineri în egală măsură ca şi activişti – înscenări este să reuşească să se facă chemaţi de BBC şi să pozeze, în faţa a sute de mii de telespectatori, drept reprezentanţii corporaţiei Dow Chemical, răspunzătoare pentru un dezastru provocat în Bhopal, India, în urmă cu 20 de ani.
Citeste mai departe pe Ginger Group